Ce îmbunătățire majoră ar putea aduce Sony telefoanelor sale

de: Bogdan Cristea
31 07. 2015

Conform unor informații recente, cei de la Sony testează o versiune de Android care ar face din Xperia Z3 un telefon și mai atrăgător.

Atunci când a fost lansat, Xperia Z3 a fost criticat din două cauze principale. În primul rând, telefonul avea același design precum modelele precedente, iar în al doilea rând, sistemul de operare avea mai mult bloatware instalat. Acum, însă, există speranțe că ”samuraiul de sticlă” ar putea deveni un telefon mai bun grație unui experiment aflat în desfășurare.

Conform site-ului Gizmodo, Sony testează”Concept for Android”, o variantă a interfeței sale pentru sistemul de operare al Google lipsită de majoritatea aplicațiilor inutile. În prezent, aceasta este folosită de doar 500 de persoane din Suedia, însă screenshot-urile nu au întârziat să apară. Din câte se pare, ”Concept for Android” seamănă cu varianta stoc de Android 5.1, având doar un număr mic de aplicații în plus: Album, Music, Xperia Lounge și What’s New.

De cealaltă parte, site-ul Gizmodo ne amintește de multitudinea de aplicații inutile de pe Xperia UI: Amazon Kindle, Amazon Music, Amazon App Store, AR Effect, Audible, Background Defocus, Caller Name ID, Verizon Cloud, Lifelog, Messages+, Movie Creator, My Verizon Mobile, NFL Mobile, Smart Connect, Softcard, Sony Select, Update Center, Verizon Voicemail, Verizon Navigator, VZ Protect. Pentru a încerca noua interfață de utilizare Sony, puteți accesa acest link.